în încercarea de-a fi
cumva izbăvită de mari furtuni
învolburate sub creştet...
ceasuri m-au stors de timp
mi-au vlăguit primăvara din oase
nici nu ştiu de unde vin
cu ce har
viitorul e cam departe
parcă sorb dintr-o cană adâncă tristeţea
din farfurie iau adevărul din sâmburi
pot înghiţi şi gânduri nemestecate
neprocesate
dar nu
nu spun nimic
tac ca o toamnă golită de frunze...
mă-mprejmuieşte un frig
nemilos şi obraznic
nu ştie nimic despre mine
cât aş vrea o lingură de ceai îndulcit
cu poveşti...
am să adorm uitată pe umărul tare al serii
câteva stele păzitoare
pun de milă lumină pe frunte
-------------------------------------------
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu