Miroase-a
primăvară nouă-n crânguri
şi-i
plin de dor peste cărări,
simfonice
culori răsună-n ronduri
şi
curge mult albastru chiar din cer.
Prin
mine port un cântec de privighetori,
pe
buze - un sărut imaginar, plin de mister.
O
fi iubirea ce-mi împrăştie în trup fiori ?
Sau
numai primăvara nebună din eter ?
Păşesc
uşor, cu abur cald peste pământul ud
şi
parcă port pe umeri aripi îngereşti.
Şi
doar cuvinte de iubire-n gând aud,
pe
care tu, doar tu atât de dulce le rosteşti…
Parcă
îţi simt pe piele, caldă-mbrăţişarea
ce
n-am primit-o însă niciodată
şi
îmi desfac iubirea în sute de petale
pe
care ţi-o dau ţie, înflorită, toată…
Tu
unde eşti, te-ascunzi de primăvară ?
Nu
poţi - te simt în frunze, în iarbă şi în floare.
Eşti
cald şi nici măcar nu-i pentru-ntâia oară
când
dragostea de tine mă dogoare…
Apropie-mi
suflarea,
şi
strânge-mi mâinile şi trupul de vioară,
răstoarnă
flori pe mine într-o cascadă mută,
s-auzi
din gândul meu în gandul tău chemarea -
Şi
dă-mi acum iubire – multă, multă, multă…
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )
10.03.2012 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu