DANS SUBTERAN

 

 

   DANS SUBTERAN

    Într-o zi,

ştiu că voi dansa uşor, cu paşi de aer, rotit­ă-n gândurile tale.

Tu vei simţi voalurile rochiei mele valsând cu foşnet lin

şi amestecându-se-n simţurile tale, ca o invazie de culori prin apă, prin sânge, prin ritmul de puls.

Vei fi odată aproape - şi îţi voi auzi în sfarşit respiraţia, cu zgomot cald, aproape de suflet şi de obraz.

Nu va fi nevoie să îţi întind pentru prima dată mâna să te cunosc, fiindcă voi pătrunde cu toată fiinţa dintr-o dată în tine - ca şi cum aş sări de la înălţime-ntr-un lac limpede şi adanc. Voi simţi şi vei simţi cum mă lovesc de valurile conştiinţei tale, înspumându-le, risipindu-le toate pană-n străfund şi limpezindu-le-apoi treptat sub oglinzi de ceruri albastre.

     Am adunat între braţe atâta dor strivit cu care te strâng,

încat îl voi revărsa dintr-o dată tot şi ştiu de pe-acum că te voi topi.

Ştiu că în tine este demult vorba despre mine.

Ţi-au spus copacii şi păsările încă de pe vremea când

tu nici nu înţelegeai cum s-asculţi.

    Mă fac în suflet mireasă pentru adâncul tău ne-ngrădit ( pentru a

câta oară ? ) şi deja simt în vene curgându-mi doar noapte caldă şi-albastră, sosită din viitor…

Pentru că voi valsa, cu toate simţurile eu voi valsa prin sufletul tău topit, înfrânt de acelaşi nelegiuit, dar pur şi incontrolabil dor.

Fiindcă ştiu cum să-ţi aduc înapoi, dintr-un trecut foarte-ndepărtat,  recuperate înfiorări şi candori, dar şi vâltoarea a tot ceea ce împreună, cândva, prin vieţi am mai fost...

Am venit eu azi cu aripi de duh şi te-am căutat înăuntru, prin toate coridoarele subteranelor tale - doar să-ţi reamintesc şi să-ţi las în braţe toată iubirea - ca să o simţi dacă vrei, când vrei - şi azi şi mâine, şi trecând într-un alt viitor...

Şi-apoi, valsând, cu paşi de aer, prin aer, pentru câte ore, zile sau secole oare, din tine din nou am plecat ?...

23.XII.2012  /  ZiFrumoasă

SARUTA-MA...

Cad frunze cu rimă peste pământul trupului meu,

şi scriu poeme adânci despre toamna din mine.

Încă mi-e cald în trup şi mă-ncearcă în grabă un dor

ca din trecuturi.

Mă furnică primejdia visului nou înălţat în creier,

cu ascuţisuri vibrate, cald întomnate, intrându-mi în carnea ce

n-are habar de timpuri, de spaţii, de vârste.

Adu-mi odată eşarfa cu foc şi pară şi mă strânge de mijloc,

să cad isprăvită în viu leşin.

În braţele tari o să-ncerc să pier,

adormindu-mi leganată puterile toate sparte.

Mi-e frică, da, mi-e frică totuşi de sângele tău ce frige în clocot

şi m-aş mai sui un pic până la cer

ca să iau poveţele

cu tării.

Lasă-mi aripa stângă liberă de a ta mângâiere,

să mă-ntorc cu totul în mine, unde sorb o gură de pace.

Dezveleşte-mi din aşternutul predării şi aripa dreaptă

cu care mai pot să-mi plâng prăbuşirile.

Adu-mi mai bine o ulcică cu apă rece, să-mi spăl coborârea în iad

de pe mâinile cu care-am iubit.

Spală-mă, spală-mă pe toamna gălbui de pe piele

şi pe-ntreg nesocotitul meu gând.

Sunt căzută din lacul cu mlaştini şi nuferi, purtând doar în păr

inocentul şi nesfârşitul meu vis.

Şi nu-mi pot şterge din minte ameţitorul meu zbor plin de alb,

din care-am ajuns la tine înfrântă, golită de nemurire.

Aşteaptă să-mi strâng iar puterea, s-o umplu în aripi

şi lasă-mă, lasă-mă să-mi străpung iarăşi norii ce mă despart

de înalt.

Dă-mi drumul din încleştare, fiindcă am încă febră

şi nu mă pot vindeca.

Sărută-mă pe colţul cel stâng din inimă ce stă aplecat către tine.

Sărută-mi visul pe care nu-l înţelegi şi-mbrăţişează-mă.

Încă o dată, mai stins, ca să pot pleca uşoară-n a mea

Lumină...

Sărută-mă şi iartă.

     Deja sunt Sus.

ZiFrumoasă

2.Dec. 2012