pe calea oaselor pe drumul durerii ce mă duce
la mine strigă
cocorii uitaţi de timp
de nădejdi de primăveri somnoroase
fire de iarbă poate albastre mimau
un anotimp al tuturor aşteptărilor
când soarele mă ţinea de umeri
şi-mi iubea obrajii în palme flori chicoteau în vânt
murmurul pădurii-l aveam în sânge-l mai am
şi umbra unde am stat lângă tine în tine răscolind
dedesubturi transparente ameţitoare în lunecuşuri vii
mai vreau e strigăt înfăşurat de timp de durere dor
şoaptele tale locuiesc la etaj în mine în piept
în cap sub acoperiş în filigran lucrate de niciun bijutier
în diamante
sclipind aducând lumini clipe
ce nu învaţă să moară doar strigă mereu ajutor
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )
30.05.2014
