urcam scara
când treptat a scăzut lumina
treptele au început să se dizolve
paşii mi-au rămas în aer
moi sprijiniţi pe-ntuneric
pe impresii de-o clipă-nainte -
îmi simţeam umerii cum se dizolvă şi ei
îmi curg în sus
şi-n locul lor rămân două găuri de aripi
în întuneric rotund
cu lumina făcută sămânţă
latente zboruri vor să iasă prin pori -
şi nu mai am picioare
mă duruseră-atât de tare
încât le-am vândut pentru două aripi
şi-un cântec
cred că era iarnă pe scări
poate nici ziuă nu era
poate şi memoria mea s-a topit
s-a scurs searbădă pe trepte
şi a pătat cu trecut
am fost o licoare
antigravitaţional visătoare
mim cu găuri de aripi -
şi fară mâini şi fară picioare
am urcat am urcat pe-ntuneric
spre bănuiala de cer
de soare
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )
30.04.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu