GHIDUSIE

Un înger mi-a şoptit sa mă culc cu capul pe umărul lui.

E noapte deasă şi lungă în Bucureşti.

Au tăcut aproape toate gândurile zvarcolite prin lung şi-n lat de zi. În patul moale mi-e cald şi deci m-acopăr numai cu linişte.

Pe geam încă pot zări mătasea neagră a nopţii cu ştrassuri de stele.

Ar trebui să adorm, dar mie mi-e dor de ceva ghiduşii.

Prin cap îmi zboară şi-acum nişte imagini de primăvară.

Eu cred că primăvara începe de fiecare dată de undeva, chiar din sângele meu şi mai târziu abia învaţă să iasă şi pe fereastră, să alerge-n grădină…

În nări ştiu să adulmec deja parfum de flori nenăscute şi-n piept, cald mă-ncearcă un început zglobiu de poem.

Cred că îngeri acum rotesc pe deasupră-mi şi râd…

Sunt un fel de copil. Mă iertaţi. Mai ştiţi pe cineva care se culcă noaptea tarziu cu capul în braţele unui înger şi visează-n februarie la tinere primăveri ?

ZiFrumoasa

26.02.2013

JOC

M-ai pierdut în trecutul fără prezent.

Viitorul mi-a şoptit la urechea inimii că era timpul să plec.

Tu aveai clipe în faţă şi-n spate, foarte pline de mult trecut.

Şi le-ntorceai pe toate părţile, rar suspinând, închis într-o lacrimă ascunsă sau vreun vers.

Ai uitat potcoava norocului într-un sertar de timp, încuiat fără chei. Pe peretele tău, ceasornicul a murit. Altcineva îi bate clipele, mutându-le cu mâna, să pară vii…

Eu aici, fac încercări să mă joc cu timpul, spunându-i glume. Nişte fire de-argint îmi cresc tot mai repede-n păr, ca eu să am treabă să le ascund.

Râd uneori tânără, ca să nu plâng.

Şi pe peretele meu ceasul e foarte schimbat. Parcă încearcă să numere invers secundele şi chiar anii – şi nu-i reuşeşte. Se-mpotmoleşte în viitor.

La poarta mea tot vin peţitorii de vise. Mă fac să mai cred că trecutul e tot prezent. Că am în casă vise color pentru toţi. Şi o pereche de aripi albe de înger puse-n vitrină.

Eu ştiu că obrazul mi-e neted - când închid ochii…

Şi totuşi cânt. Chiar dacă soarele a uitat să mai vină pe cer, ocupat cam de multă vreme. Norii sunt falşi - ştiu eu – şi îi dau la o parte cu-n gând…Dincolo de teatrul ploios e un întreg senin. Şi păsările toate ştiu asta - şi stau ghemuite pe crengi, în stand-by pentru zbor.

         Eu vreau să mă joc cu lumea. Aş putea chiar să-ncerc să imit puterea şi zborul. Uneori simt un fel de aripi în spate care-mi cresc dinăuntru, din suflet. Şi mi le-ncordez ca şi cum aş pleca în curând, foarte sus.

Zborul meu se poate face pe muzică, dacă timpul cântă…Clipe noi, transparente, pun în aripi şi…merg un pic pân’ la cer.  

Un zâmbet îmi apare pe faţă şi nu ştiu de unde vine. Nu e nevoie să aflu. Şi obrazul devine neted chiar sub ochii deschişi...N-am secunde, minute, nici ani, când zbor. Mă fac doar cântec, sau poate numai o rugăciune.

Şi cine mai are nevoie de clipe, dacă timpul părăseşte clepsidra ?...

Hai să ne jucăm toţi, şi tu, şi eu, şi voi, cei care încă mă căutaţi.

Stau ascunsă-ntr-o singură clipă, mare cât veşnicia. Doar una îmi este de-ajuns ca să fiu un prezent fericit. Acum, chiar acum învăţ cum s-o păstrez în palme, să-i pun culoare şi har, în timp ce stau zâmbind ghiduş pe genunchii lumii.

Nici tu nu mai ai nevoie de vechile chei rătăcite ca să-ţi iei înapoi potcoava… De-acum norocul se naşte doar din prezent, din gândul de zbor. Trăieşte clipa ca şi cum obrazul ţi-e tânăr. Nu există trecut şi nici viitor. Poţi exista într-un zâmbet dacă-l culegi din tine ACUM. E acolo.

Haideţi - să fugim în Sus pentru că numai ACUM e timpul.

Viaţa e clipa.

E jocul acela în care  avem voie să fim nesfarşit de frumoşi.

Cine a inventat clepsidra - demult a căzut în ea şi-a murit.

ZiFrumoasă

21.02.2013

ÎNTÂLNIRE

Mergând încet, cu paşii minţii

pe drumul ce duce în mine,

te întâlnesc pe tine la primul popas.

Stăteai ghemuit,

pe colţul turtit şi plâns

din inima mea.

Pe-afară în rond, flori mirate,

ca prin farmec deodată  se bucură în culori,

pe vânt zburător -

şi gandul meu vine alb, ca un nor

mângâietor,

pe langă fruntea şi palma

din imaginea ta.

Tu ţineai o palmă întinsă,

cred că spre soare, deşi era aproape seară

prin povestea în care stăteai să trăieşti.

Ştiam că-ţi lipsea ceva

care valora chiar mai mult

decât planeta, ori soarele, ori luna,

fiindcă priveai cu ochi mari peste zări,

nesfârşitul ascuns, promis.

Mergând pe drumul ce duce şi mai adânc în mine,

prin colecţia de adevăruri

din nou te-am găsit -

aproape orbit,

alergând printr-un prezent plouat de nelinişti,

cu palmele minţii întinse inconştient către ceruri,

parcă cerând un bine,

furat de trecut…

Azi am reuşit doar să pun un gând

pe umerii tăi lăsaţi,

învelindu-te cald.

Ţi-aş fi dat înapoi trecutul bun

pe care tu-l ceri în viitor.

Însă nu m-ai văzut

când îl tot pictam colorat în minte,

chiar şi in palma întinsă a ta,

tot înmuind o pensulă fină în vasul plin de memorii,

pitit

pe colţul turtit

din inima mea.

ZiFrumoasă