29 ian. 2015

IANUARIE



pe cer
un soare cu căciulă de nori
tremură singur de ianuarie şi ger

ianuarie tu ştii
ai băgat capul la mine pe fereastră
îngheţul îmi cuprinde-n palme obrajii
să nu reuşesc a zâmbi

caloriferele inimii
duduie încercarea
la flacără maximă
pentru-a iubi

dar fără tine
doar cu ianuarie
mă-mbolnăvesc
şi sunt sigură
că mereu voi răci

ne-ncrezător şi parşiv
acum soarele-şi dă jos căciula
şi-ncepe uşor a zâmbi…


………………………………………
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )



















27 ian. 2015

SĂ ADORM…



să adorm
legată în sforile nopţii
fedeleş de-ntuneric şi pocăinţă

n-am îndeplinit chiar toată iubirea
pe ziua de azi
şi încă mă rog
Doamne să-mi fie iertată inima
ce bate-n gol
încuiată în piept
cu cheia roşie uitată la tine


----------------------------------------
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )

















25 ian. 2015

ŢIPETE



mă dor dimineţile care strigă iar a tăcere
până şi lupii şi-au pierdut urletul în pădure

în mine se zvârcoleşte un strigăt
de prea multă linişte
prea nepăsătoare când eu n-am să merg
n-am drumuri nici cai înşeuaţi
s-ajung iar în tine la bine

iar cheile nemuririi
ah demult s-au pierdut
aşadar nu e timp nu e timp
să-nalţ alt castel din piesele domino
ele greu se mai potrivesc
pe la colţuri scrâşnesc
toate numerele lor au durut
şi scâncesc

şi-mi rămân iar dimineţile
golite de timp de ţipăt potent
audibil în mod coerent
şi lupta
lupta de-naintare-n lumină
în soartă în zi
cu gând ros de tăcere de goliciune
pe care nimeni oricum nu-l va şti


---------------------------------------
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )












 

21 ian. 2015

CODIŢE



dacă-mi arăţi cum atarnă speranţele tale zdrenţuite
poate mă regăsesc între ele…

un pieptăn cu dinţi de cuvinte
ar putea să coafeze inima
să-i facă două codiţe din nou
împletitură măiastră
de tu şi eu

nu blondă nu brună
roşcată arde speranţa
are părul de foc

incendiul
niciodată nu-i joc…


------------------------------------
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )