La marginea unei poveşti,
o casă.
Poarta ei a rămas deschisă de ani.
O scârţâie vântul
când mai plânge.
Pe trepte – paşi nevăzuţi
scrişi cu timp.
Au culoarea şi apăsarea unei vieţi
care a trecut pe-aici
cu amprente de gând.
Câteodată
spăl treptele de trecut
cu lumina zilei.
O vreme
e soare pe scări.
Mulţi trec pe-aici
dar paşii lor apăsaţi
şi grei
sau
murdari de noroi,
niciodată nu-mi lasă urme de timp.
Astăzi paşii tăi
bântuie doar pe o scară de fum incolor
ce-mi coboară din minte
în suflet.
Şi tot caută loc,
probabil de veci
la depozitul de trăiri pierdute.
ZiFrumoasă (M.C)
