De la răsărit la apus
este egal o viaţă.
Bobocul de floare gângureşte-n frunzişul dimineţii
ca bobocul de om.
Mulţi oameni, ca firul ierbii
onduleaza color câmpul de posibilităţi.
Oameni - atom.
De la răsărit la apus
poţi avea ceva de spus.
Te-nconjoară clipele ce se coc treptat
ca un lan de grâu.
Tot auriul te umple când eşti bob
neuscat.
Într-o zi - numită toamnă,
secerişul taie - spre seară
e indicat.
Spicul vieţii cade turtit şi orb -
Dumnezeu te culege - asta-nseamnă.
De la răsărit la apus
speră că ai avut ceva de spus.
Soarele tău luminând
îţi era angajat util, responsabil, sub legământ.
Şi...s-a dus
în apus.
Cade clepsidra cu timp în hău nebulos,
tu pleci oarecum în jos
doar clipele de nisip aleargă la nou răsărit,
se mută invers, de jos în sus.
Atât am avut azi de spus
fiindcă am furat clepsidrei o clipă.
Maine - voi fi în drum spre apus.
ZiFrumoasă (M.C.)
19.IX.2013
( Dedic cu dragoste acest poem iubitei mele pisicuţe Peticel,
care a avut ceva de spus, înainte de a fi apus.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu