APE

Doamne, apleacă-ţi pleoapele să nu vezi ce simt !

Nebuneşti

râuri albastre-mi curg prin circumvoluţii

şi prind în aluviuni amintiri

şi merg la vale

’n cascade urlătoare fierbinţi vâjâitoare

spre lacul inimii.

Vreau un păstor de gând

să mă păzească de mine

de mersul gândului în jos

de la minte la suflet,

în loc neputincios.

Cu zgomot cad apele minţii spre lac

fărâmiţând

bucăţi din imaginea ta

şi-a mea

când eram împreună legaţi cu aur de deget,

de vorbe, de faptă.

Adu-mi Doamne o plasă

în care să cad

cu inimă cu tot

să nu mă prindă valurile,

seismele amintirii…

În lacul şezut al inimii doar

am să te-oglindesc

pâlpâitoare speranţă.

Voi părăsi tot frigul zilei

de ieri

dacă vii

în sfârşit !

 Şi uite,

 nu eşti…

 E frig.

----------------------------

ZiFrumoasă

24.09.2013