UN ANOTIMP

pe calea oaselor pe drumul durerii ce mă duce

la mine strigă cocorii uitaţi de timp

de nădejdi de primăveri somnoroase

fire de iarbă poate albastre mimau

un anotimp al tuturor aşteptărilor

când soarele mă ţinea de umeri

şi-mi iubea obrajii în palme flori chicoteau în vânt

murmurul pădurii-l aveam în sânge-l mai am

şi umbra unde am stat lângă tine în tine răscolind 

 dedesubturi transparente ameţitoare în lunecuşuri vii

mai vreau e strigăt înfăşurat de timp de durere dor

şoaptele tale locuiesc la etaj în mine în piept

în cap sub acoperiş în filigran lucrate de niciun bijutier

în diamante sclipind aducând lumini clipe

ce nu învaţă să moară doar strigă mereu ajutor

ZiFrumoasă (Mihaela Călin )

30.05.2014