Deşi
e noapte, curge lumină…
E plin de tăceri felurite.
Unele - chiar vorbesc…
Deşi n-au cuvinte, eu înteleg
că-mi spun întruna ceva despre tine.
Mă înconjor de gândul ca
EŞTI, ca-ntr-o eşarfă de lumină şi cântec. Te-ascult…
Am dobândit darul întelegerii
acelui sunet în care te-ascunzi.
E un sunet în mintea mea ce
coboară în sufletul meu continuu, ca valurile mării-nspre ţărm. Îmi spală
marginile, atingându-mi calm, nisipul fierbinte…
Tu
nu eşti nici tăcere, nici sunet, nici cuvânt – şi totuşi te am în preajmă, aşa
cum aripa unui înger ESTE…
Tu nici nu ştii ca EŞTI,
aici, chiar lângă mine. Sau poate că ştii, dacă şi tu auzi de-acum sunetul de
tăcere, fără cuvânt, ce mă defineşte şi mă face să curg prin noaptea ta, cu
lumină…
Poate
că ştim că SUNTEM – împreună, de-acum, de ieri şi din veacuri încriptate
dincolo de memorie.
Acum chiar, se prea poate să
cântăm amândoi acelaşi cântec, fără note, fără sunet, prin spaţii vibrate de
nerostită iubire…
Suntem
departe şi deşi nu putem să ne spunem nimic, suntem plini fiecare de existenţa
nedesluşită a celuilalt. Şi prin noapte curge atâta Lumină…
Şi-atâta tăcere. Şi-atâta
sunet…
Şi nici n-am avea nevoie de
cuvinte.
Oricum nu s-au inventat încă.
În densitatea acelei lumini sunt
EU şi cu TU…
ZiFrumoasă
17.05.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu