11 nov. 2015

JOCURI CU DOUĂ FEŢE



soarele
nu-şi face sieşi umbră
omul
da

şi literele au umbre
în care se-ascund înţelesuri...
trebuie doar să aprinzi o lumină
un felinar mai sus de cuvânt
şi-o rază să laşi sa coboare
din creştet de gând
până-n inimă...

vei fi uimit
cum umbra dispare
din tine
şi din fiece rând

scazi lumii un întuneric
şi-adaugi un soare

-------------------------------------------
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )

















Niciun comentariu: