Aş vrea să te pot lua
de mână
să te duc în Ţara
Poveste.
Nu vom păşi,
vom zbura
ca doi cocori către
primăvară…
Acolo sunt copaci
fantomatici
cu frunze care
vorbesc nedesluşit şi duios,
împreună cu vântul.
În Ţara Poveste nu
plouă niciodată,
fiindcă acolo
locuiesc numai oameni
care au nevoie de
soare.
Acolo poţi sta
oricând pe iarbă
fără să-ţi pese
poţi aduna-n tine
gânduri
şi dorinţe de toate
culorile.
Nimeni nu te ceartă
nu te-ntreabă
cum treci tu prin viaţă,
cu lacrimi, ori
zambet,
sau cu obrajii
îmbujoraţi de-o ascunsă iubire…
Locuiesc doar oameni
care deja te cunosc,
te-nţeleg
pentru că sufletul
tău
e tot atat de diafan
ca şi sufletul lor.
În Ţara Poveste ne
putem iubi
fără certificat de
iubire -
nu a dat nimeni legi să
doară
să asuprească,
să-ntunece mintea ori
sufletul…
Acolo mergi pe drum
zâmbind,
fiindcă ţii strâns de
mână
pe cel chemat doar
cu-n gând.
Nu a inventat nimeni zile
de lucru
şi stăpâni care te
plătesc,
ori nu te plătesc.
Nici ceasuri nu ştiu
să existe,
fiindcă timp e destul
pentru orice
îndeletnicire
care te face preafericit.
Timpul nici nu trece
prin Ţara Poveste,
de frică să nu-ncalce
armonia şi pacea,
ori ca să nu încrunte
fruntea
celor ce se iubesc…
Acolo am să te iau cu
mine
de-ndată ce tu şi eu
vom adormi împreună
de mână
şi vom pleca visând,
cu-o trăsură trasă de
îngeri.
Vom trece podul de
nori
şi vom atinge cu
degetul
chiar cerul albastru,
să se deschidă poarta
stelară
a tuturor visătorilor
-
şi vin din urmă,
plutind
spre Ţara Poveste,
toţi cei frumos
adormiţi…
-----------------------------------------
ZiFrumoasa / Mihaela Călin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu