CAPITOL

o carte fără pagini fără copertă stă deschisă pe masă

în altarele minţii

rândurile aleargă prin mine fac zarvă ar vrea să iasă să spună nespovedirile-adânci iar lanţurile de la picioarele lor doar zornăie plâns

n-am mai iubit iubirea demult şi e secetă-n mine nu mai înţeleg unde s-a terminat porţia de adevăr de sunet catifelat şi blând care mângâie face auzul viu

trezitor

zilele doar se scufundă-n lumină în zâmbete deşirate răsfirate nepieptănate de om

şi totuşi tristeţea e-atât de-n urmă plânge-nfundat uscat uitată-ntr-un colţ de calendar îndoit ca un semn

pe peretele dinăuntru de minte am pus în ramă primul care-i cel mai din urmă capitol şi încă mai mişcă mai dă din aripi

cu majuscule începe durerea cu puncte puncte trec câţiva paşi prin lumină iuţi

şi exclamă

răsună izvoare pe-acolo de ape tulburi şi vii şi vorbesc într-o limbă amară necunoscută

o-nţeleg numai eu cu traducătorul din mine ce-mi mută literele de la stânga la dreapta spre adevăr

puţin soare acolo ar fi necesar să radiografieze senzaţiile mâncate de cancer

prin corp mi se plimbă celule moarte în care te ţin strâns pe tine pe el pe cei care nu m-au vrut poate n-au înţeles

mai sus de tablou am pus o lumină să se vadă da să se vadă ceea ce nu s-a-ntâmplat n-a fost să fie şi are miros de vecie

o să ridic însă capacul din creier să intre soare mult soare răsare pentru capitole noi fiindcă literele abia aşteaptă murmură trepidează de nerăbdare de sete dau din picioare fac zarvă vor lumină multă lumină să îşi arate puterea lor de-a iubi iar şi iar chiar de-ar fi mereu în zadar

ZiFrumoasă (Mihaela Călin )

17.08.2014