dacă mâine nu mai sunt
nu uita nimic
te rog
continuă să aprinzi lumina pe scară
când e seară
în bucătărie
aşează-mi un şerveţel alături de farfurie
mai cumpără-mi te rog şi un măr
dar nu uita
galben să fie
poţi răsfoi caietul meu cu poveşti
cu poeme scrise din mine
acolo sigur ai să mă vezi
între rânduri-gânduri
mereu te privesc
mereu mă găseşti
când ţi-e somn nu uita
sărută de noapte-bună
urma lăsată pe perna mea
şi repetă-mi
repetă-mi
că tot mă iubeşti
---------------------------------------
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu