rătăcitoare năucite secunde
umblă prin vene
caută timpul pierdut
demult anii s-au dat de trei ori peste cap
s-au prefăcut în nisipuri
zgâlţâind clepsidre şi teorii
pereche de ochi albaştri fără pereche
căzuţi în pâlnia timpului
în fapt erau doar fântâni albastre
din care-am băut
un vis
şi am însetat
-------------------------------------------
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu