M-ai căutat,
fără să ai şi putere de cuvinte.
Nu mi-ai vorbit. Doar ai plâns
fără plâns,
în tine, lângă mine…
Eu ţi-am întins în gând o
floare,
ca şi cum ea
aş fi eu…
Dureri şi vorbe
au încercat să iasă din umbră,
dar tu le-ai strâns în piept,
unde doare.
Nu se vedea,
însă ţi-am întins amândouă
braţele
prin lumină,
ca să-ţi susţin povara…
Din nevăzut,
aşeaza-ţi obrazul pe umărul
meu
şi grija neaflată
dă-mi-o
s-o liniştesc în gând.
De la un înger
am să cer acum împrumut o
iubire
cu care-am să alin
tot ce nu-mi spui că te
doare.
Dă-mi mâna doar,
peste spaţii şi timp.
Înţelegerea e un pod nevăzut,
întins între două inimi,
ce se cunosc şi se recunosc
dinaintevreme...
Dă-mi mâna doar.
Sufletul tău
deja e venit aici,
chiar dacă nu ţi-a spus
şi tu nu ştii.
Şi stă de vorbă cu mine,
spunându-mi
pe limba lui,
tot ce nu îmi poţi spune tu.
ZiFrumoasă
11.06.2012
4 comentarii:
Puntea intelegerii,iertarii si,...a iubirii in final.Scrii si transmiti sentimentul suprem de iubire neconditionata.Daruieste in permanenta si nu cere nimic in schimb....Te defineste!Vom reusi vreodata sa traim cum sugerezi in scrierile tale?Inca o data....FELICITARI!
Desigur. Eu deja simt asta de multe ori, altfel nu as gandi asa.
Graiul sufletului :)
Draga Mihaela...e tot o poezie care incepe cu o despartire, dar trebuie sa recunosc, e mai optimista decat precedenta...M-a intrebat odata cineva cum treci peste o despartire si nu se poate trece batand din palme...singurul lucru care ajuta este sa stii sa ierti si sa nu ai regrete...Scopul poeziei este sa te aduca in acea stare, asa ca nu am sa comentez mai mult Am sa-i las ei ultimul cuvant.
Roxana
Trimiteți un comentariu