PLAN VIRTUAL

PLAN VIRTUAL

E noapte

şi uite că a ieşit soarele -

fiindcă ai venit de departe,

şi te-am întâlnit

zburând

în noaptea mea.

Nici măcar nu te cunosc,

dar te ştiu.

Mă mângaie cuvântul

pe care mi-l scrii tu de-acolo,

pe un ecran -

şi parcă l-ai scrie

cu litere moi de catifea,

direct

pe inima mea –

tampon de Lumină,

pe rana astrală.

E noapte-nsorită

când îmi vorbeşti,

deşi nu te-aud.

Vorbim  virtual,

electronic,

existenţial,

un dor foarte virtual,

incomunicabil.

Oare ai primit de la mine

bucuria

cu care mă îmbătasem în Lumină

cand am visat că exişti

şi că mă priveşti ?

Cu ghetuţe de aur

patinam

pe luciul unui vis

şi ţi-am întins amândouă mâinile

ca să mă ţii.

Am zburat apoi lângă păsări,

mult, mult în sus,

ca să vedem împreună cerul

cum e de-aproape.

În ochii mei, înăuntru,

şi acum eşti aici -

te cunosc,

te aud,

te-nţeleg.

Te ţin de mână poate de cand e lumea.

Şi-mi este bine.

Să-mi laşi literele moi pe inimă

să le-ascult frumuseţea

când mi-e greu.

Şi când eşti plecat,

ori aplecat

peste ecranul mut, electronic,

invadat color de iubiri virtuale.

Fiindcă niciuna,

nu, niciuna,

nu se aseamănă cu a noastră…

Zf  -  16.X.2012

CUM SA NUMESC ACEST LUCRU ?...

 

    CUM SĂ NUMESC ACEST LUCRU ?

 

Un om

mi-a adus într-o zi

o bucată din cerul personal.

Mi-a-ntins-o firesc,

ca si cum ar fi cumpărat

ceva de mâncare,

ca să avem împreună, la prânz.

Eu i-am privit cu uimire palmele,

ridate şi muncite de greutatea cerului,

pe care l-a adus sprijinit pe un umăr

care-l durea.

La început

nu îmi dădeam seama

cum o să stăm noi la masă

cu atâta cer când gri când albastru,

deasupra.

Totuşi

am mâncat in tăcere,

muindu-mi buzele în prezent.

Abia mai târziu

am gândit,

am simţit

gusturile scufundate în farfuria cu suflet,

din care băusem fără să ştiu,

toată iubirea şi toată prezenţa

plină de cer,

a LUI.

Mulţumesc.

14.X.2012

ZiFrumoasă

CÂNTECE DE SIRENĂ

Pe maluri joase, frământate de ape

tăcut sorbi din ochi în inimă frumuseţi.

Le vezi dizolvându-se-ncet în noapte,

ca să răsară mai viu în luminatele dimineţi.

Porţi o muzică-n urechea de suflet

şi-n ochi întrevezi coconi de Lumină,

dar viaţa-ţi pare a fi doar un sunet

de vioară care plânge-n surdină.

Deja rănitu-ţi-a pieptul

vioara veche ce-ntruna-ţi tot cântă.

Aşeaz-o odată de-a dreptul,

să şadă mută pe-o stâncă.

                                         Cu lacrimă vie frânge-i arcuşul,

dezleagă-l de taine şi cânt

şi-ncepe-ţi ţie-n putere suişul,

cu cerul din tine făcând legământ.

Ajută-ţi iubirea şi foamea sau setea, cu îngeri,

şi priveşte în sus peste maluri,

ascute-ţi ochii să-ţi fie iar ageri -

şi Lumina va curge în toate, în valuri.

Atunci vei uita că lumea nu e perenă,

că dorul e-ntreţesut cu dureri,

vei uita şi vechea vioară cu cântec ca de sirenă.

Va mai fi doar prezent, doar ACUM, fără ieri.

ZiFrumoasă

6.X.2012