DOR DE FLUTURI

 

Unde sunt florile tale, Doamne, iubite?

M-aş culca sub petale roşii de maci cu miros de vară şi câmp.

Unde ţi-s fluturii albi, maică Geea?

Mă-ncearcă un gând

cum că i-ai lăsat stârniţi de anotimpuri smintite

şi s-au dus

pe cărări de aer în sus, zburând

către floarea vieţii dorite.

Şi alţii nu-s!

Munţii cu coamă albă-s departe, prea sus

şi izvoarele tale tot plâng ne-ncetat prin văi

ca prin urechile mele,

dintru răsărit în apus.

Aş prinde în pumn porumbelul păcii

dar nu poate fi un lucru uşor.

Doamne, şi toate păsările tale parcă se-ntorc spre tine -

e gol astăzi cerul de ciripit şi zbor,

doar nori zugrăviţi în gri şi negru

apasă tabloul lumii

şi setea de viaţă din mine.

M-aş duce Doamne măcar puţin

în lună, în soare, în stele,

în picioarele goale şi fără scuturi pe mine -

Dar oare or fi

maci cu miros de vară şi câmp sub cerul senin

şi mulţi, mulţi fluturi albi,

acolo la ele?

ZiFrumoasă (Mihaela Calin )

VORTEX

VORTEX

Din când în când, cerurile se deschid

deasupra creştetului meu

în portaluri luminiscente.

Şi plouă praf nobil şi nevăzut

din galaxii neştiute

reverberându-mi inconştient adâncul.

Trecutul şi viitorul se năruie,

absorbite în clepsidra galactică.

Prezentul rămas în mine

mă face SĂ FIU;

să doresc

tot ceea ce pot fi

dansând în afara timpului -

în picioarele goale,

în sufletul gol.

Doar în minte mai port scrijelite

urme de clipe

ce mi-au striat simţurile şi existenţa,

mi-au structurat cu migală castelul din suflet

în care am învăţat să trăiesc

ca o fată de-mpărat, frumoasă şi maiestuoasă,

propusă veşnic celebrului Făt-Frumos.

Clipele,

clipele au fugit în sus

învârtindu-se în tunel de lumină.

Mi-au luat cu ele tot ce-a trecut,

tot ce-am avut – ca un râu iute

trecut cu putere prin văile sufletului.

Clipele, clipele

ducă-se toate clipele

care mai sunt, mai respiră agonic,

uitate pe-aici, prin colţuri strâmte de suflet

necurăţate,

neluminate.

Lasă-mi cerule, lasă-mi

doar castelul, frumuseţea şi viaţa,

să pot fi ACUM.

ZiFrumoasă

17.07.2013

TABLOU CU CER

Nori albi ca o spumă de baie

liber plutesc în apele cerului.

Eu, jos, aici, pe asfalt – stau captivă-ntr-o haină de trup.

Mi-e dor de un Sus foarte-nalt.

Oare cum e acum acolo ?

Oare cum a fost odată acolo ?...

Uneori mă doare carnea care mă strânge.

Mi-o fi rămas prea mică în comparaţie cu mine.

Cu ce am prinăuntru.

Sufletul mi-ar locui mai degrabă-ntr-un nor,

desigur alb,

cu care poate s-ar asorta.

Dar ca să cadă-napoi un suflet din nori

ar fi o minune, e o minune !

Posibilă, dezirabilă, sustenabilă.

Paraşută cu dor şi Lumină…

Însă de Sus până jos

este exact distanţa

de la vecie la clipă.

Şi de la Adevăr

la iluzie…

Aş vrea să pot face oricând o excursie

în Sus şi-n jos,

prin coloana de timp.

 

ZiFrumoasă (Mihaela Calin )

10.07.2013