Nori albi ca o spumă de baie
liber plutesc în apele
cerului.
Eu, jos, aici, pe asfalt –
stau captivă-ntr-o haină de trup.
Mi-e dor de un Sus
foarte-nalt.
Oare cum e acum acolo ?
Oare cum a fost odată acolo
?...
Uneori mă doare carnea care
mă strânge.
Mi-o fi rămas prea mică în
comparaţie cu mine.
Cu ce am prinăuntru.
Sufletul mi-ar locui mai
degrabă-ntr-un nor,
desigur alb,
cu care poate s-ar asorta.
Dar ca să cadă-napoi un
suflet din nori
ar fi o minune, e o minune !
Posibilă, dezirabilă,
sustenabilă.
Paraşută cu dor şi Lumină…
Însă de Sus până jos
este exact distanţa
de la vecie la clipă.
Şi de la Adevăr
la iluzie…
Aş vrea să pot face oricând o
excursie
în Sus şi-n jos,
prin coloana de timp.
ZiFrumoasă (Mihaela Calin )
10.07.2013
