VORTEX
Din când în când, cerurile se deschid
deasupra creştetului meu
în portaluri luminiscente.
Şi plouă praf nobil şi nevăzut
din galaxii neştiute
reverberându-mi inconştient adâncul.
Trecutul şi viitorul se năruie,
absorbite în clepsidra galactică.
Prezentul rămas în mine
mă face SĂ FIU;
să doresc
tot ceea ce pot fi
dansând în afara timpului -
în picioarele goale,
în sufletul gol.
Doar în minte mai port scrijelite
urme de clipe
ce mi-au striat simţurile şi existenţa,
mi-au structurat cu migală castelul din suflet
în care am învăţat să trăiesc
ca o fată de-mpărat, frumoasă şi maiestuoasă,
propusă veşnic celebrului Făt-Frumos.
Clipele,
clipele au fugit în sus
învârtindu-se în tunel de lumină.
Mi-au luat cu ele tot ce-a trecut,
tot ce-am avut – ca un râu iute
trecut cu putere prin văile sufletului.
Clipele, clipele
ducă-se toate clipele
care mai sunt, mai respiră agonic,
uitate pe-aici, prin colţuri strâmte de suflet
necurăţate,
neluminate.
Lasă-mi cerule, lasă-mi
doar castelul, frumuseţea şi viaţa,
să pot fi ACUM.
ZiFrumoasă
17.07.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu