15 nov. 2014

ŢI-E FRICĂ…
























ţi-e frică !
ai stele în pumni şi le strângi
să curgă lumina din ele

ţi-e frică de noapte
ţi-e frică de zi
ţi-e frică de şoapte -
le-alungi pe toate
şi tragi perdea de zăbrele

ai strâns în pumn şi puterea mea
m-ai strâns pe mine cu totul
m-ai micşorat
m-ai prelins
nevinovată am curs prin neliniştea ta

striveşte-mă !
zdrobeşte-mi inima sub cuvinte!
timpul
stă cu anii la colţ şi m-aşteaptă
până când am să ies
din aducere-aminte…


-------------------------------------
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )





Niciun comentariu: