Lasă lacrima să cadă
din
suflet – în ochi – pe pămant.
Dacă
nu vor fi decât păsări prin preajmă,
ele
vor da de veste
frunzelor
– vânt – şuier de cânt.
Se
prea poate să sune prea trist
când
vei însoţi cu-n gând toate aceste
simţuri
rupte din creierul inimii tale
în
care trăia o poveste.
Aleea
goală din parc
s-ar
putea să-ngâne sub paşii tăi
un
sunet de suflet viu scufundat
când
apeşi pământul cu o greutate egală
cu
tot trecutul trecut iar prin tine
întreg,
cu migală
şi
încă greu de purtat…
Eu
nu voi mai fi acolo
să-ţi
măsor adâncimea pasului pe alei,
nici
greutatea-ntristării ce apasă pe gând.
Poate
voi fi doar prin arbori sub formă de vânt
şi
vei crede că-n frunzele lor
se
naşte neliniştit vreun mesaj-cuvânt.
Îţi
spun eu – eu voi fi mai departe,
dar
şi aproape de pieptul tău - ca un dor.
Şi
te rog nu-l lăsa să te doară, ci surâzând,
să-ţi
aminteşti câteodată de mine, ca parte
a
lecţiei tale de zbor…
Tu
o să-naintezi şi sigur şi singur prin lume,
pe
tăcutele când înflorite, când ninse alei,
unde
doar vântul şi frunzele mai spun un cuvânt,
ori,
cine ştie, poate-ngână vreun nume…
Tu
lasă numai o lacrimă, dacă trebuie,
să
cadă din suflet – în ochi – pe pămant.
ZiFrumoasă (Mihaela Calin)
1.05.2013
3 comentarii:
O..Mihaela ! I-am citit-o si lui Dan. Este atat de adanca si de dulce. Nici macar nu pot sa spun ca e trista ! este ca un talisman in timp, un ravas lasat pentru atunci cand..
So far..
''sa-ţi aminteşti cateodată de mine, ca parte
a lecţiei tale de zbor…''
aceste versuri cuprind in ele esenta dragostei: sa participi, apoi sa te indepartezi, ca sa vezi mai clar. Si, daca nu mai este ce era, sa pleci.
te imbratisez cu drag ! MT
Multumesc, draga Miriam. Comentariul tau ma umple...
Totusi, trecutul trecut iar prin tine si inca greu de purtat nu il vrea nimeni. Daca trecutul ar fi un magazin de suveniruri si ti-ar fi dat sa alegi un obiect, numai unul, cu siguranta ai alege o bucurie, ceva care sa-ti faca sufletul sa cante. Nu vad in aceasta poezie decat frumusetea unei plimbari, a unui suras printre lacrimi...iar cand pasii si lacrimile se sting cine poate stii ce ramane...
Daca poezia e un jurnal de viata, toata tristetea ei pleaca din tine si ramane acolo pe foaia de hartie...Iti multumesc pentru aceasta poezie, pentru ca este ca si cum ti-ai vedea fata ravasita intr-o fotografie si atunci cu siguranta vei face ceva sa arati mai bine, cat inca mai poti...
Sa credem in terapia cuvintelor asternute pe hartie sau pe o pagina de blog!
Roxana
Trimiteți un comentariu