CÂTE PLOI

plouă pe colecţia cu vise

plouă pe cuvinte nescrise

prin gând străbat stropii de ploaie

plouă prin toate la mine-n odaie

m-ascund de-ntuneric în mine

în adânc mai sunt clopote vechi senine

ele nu ştiu deloc ce se-ntâmplă cu mine

pe buzele inimii o rugă-ncearcă să iasă

o doare ploaia şi stă-ncleştată-n angoasă

de-aş găsi cuvinte fierbinţi de rugă

toate felurile de ploi să fugă

e noapte şi tot mi-e dor de albastru

e întuneric în colţul meu de sihastru

stau în genunchi pe o rimă aldină

şi mă rog să mai fiu iertată de vină

sunt vinovată că-mi plouă-n neştire

sunt vinovată că n-am destulă iubire

sunt vinovată că mi-am pierdut bucuria

că am uitat de ce poate fi în stare tăria

nu ştiu cum se poate extrage putere

din fundul sacului plin cu durere

mi-e ploaie în rugă

nici măcar n-am vreo glugă

să-mi apăr adâncul şi ochii şi gândul

ce-mi tot udă cuvântul

măcar plouă-mă Doamne să mă albesc

plouă-mă până-ncep din nou să iubesc

  

  ZiFrumoasă 

  (Mihaela Călin )