Doamne,
aleargă-mi pe-afară întregi, toate gândurile mele rele.
Miruită
mă simt de atingerea bunătăţii tale.
Clepsidra cu zile se scurge iute şi-n
mine aud ticăind neînduplecat
minutele
tot mai repezi.
Nu
mai e timp pentru soare, grădini, ori furtişag de săruturi sub stele.
Nu mai pot să mângai trecutul, iubitul. E o grabă ce se
scurge din cer, de a deveni tot mai mult, de a spori adevarul.
Şi mă-mpresoară totuşi poemele nefăcute, stând scrise-n
adânc,
ca prunci vii, nenăscuţi.
Prin mine şi-acum trec valurile mării neobosite şi vechi
poveşti cu sirene...
Încă mai simt în talpa de vară firele ierbii culcându-se
moi
la pământ.
Şi deşi e târziu, iar mă caută cineva din trecut care tot
mai vrea să îmi ia puterea - iar eu nu i-o dau...
Încă nu am uitat gustul de miere al bucuriei curgând pe
obraji, pe piept, pe pămant.
Strânge Doamne
clipele-n pumnul tău dumnezeiesc
şi ţine-le bine acolo ca să le-avem cu toţii mai târziu.
Nu lăsa să ne curgă în creştet ultimele secunde, fiindcă mai avem atâtea
înţelepciuni şi
fericiri de aflat, de executat.
Poate că nu ne-am putut pregăti încă aripile ca să zburăm
spre tine,
prea sus. Şi e atât de frumos pe pămant cand poţi înota
prin timp, prin marea plină toată de secunde, cu ochi sclipitori, ne-nţelegând,
doar privind, respirând, iubind. Trăind. În felul acela al nostru bun, omenesc,
atat de obişnuit, cu care tot Tu ne-ai înzestrat cândva…
Miruieşte-ne
Doamne cu atingerea bunătăţii tale şi ne lasă să fim… Să tot fim.
Încă mai suntem mici.
ZiFrumoasă
2.XII.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu