PLOAIE DE NOAPTE

E ora când seara fuge din braţele nopţii, amantă grăbită. Întunericul rămane singur în urmă, cu mâinile-ntinse.

Primele stele, timid înmuguriseră pe cer - ca puii de crin, de argint, martori de romanţă…

Nori nevăzuţi, cu ugere negre pline de ploaie, umplu treptat cerul nopţii. Şi şterg rând pe rând toate luminiţele care tremurau minuscul pe cer.

Simt în aer şi poate şi-n sânge un fior rece de vânt ce-mi alungă pacea. Nu trece nimeni pe sub ferestre, îmi tremură numai florile în grădină, vorbindu-şi pe limba lor, vreo temere.

E ceva greu care atârnă sub nori şi-mi apasă umerii.

Primii stropi încep să cadă răzleţ, vestind lacrima ploii. Treptat îi ajung din urmă tot mai grăbiţi şi alţii, cu ropot mic pe trotuare, ca nişte strigăte mici. Se face mai frig şi parc-aş vrea să mă pot ghemui în mine. Nu sunt pe-aici braţe care să mă-nconjoare.

Încet încet mă antrenez în muzica ploii şi-ncerc să dansez nişte gânduri bune prin ea. Şi gândul meu…tace. Nu ştie cuvintele. Nu prinde ritmul şi nu dansează. În sala de dans a lumii e doar tropăitul strident al ploii, cu ghete ude.

ZiFrumoasă

30.06.2013

TABLOU

         Dealuri verzi peste care alergam amândoi,

plâng în fotografia ţintuită-ntr-o ramă fixă, pe masă.

Soarele stă undeva, dincolo de tablou, agaţat într-o veche impresie. Deduc seninul din umbrele copacilor aşternute fărâmiţat pe sol. Şi parcă simt adierea frunzelor mişcându-se-n amintire. E şi-un miros de vânt.

Eram doi, rămaşi într-un zâmbet etern în clipa surprinsă. Ochiul magic al camerei foto a văzut doar veşnicia din noi, nepricepându-se la chestiuni de timp, uzură, perisabilitate. Secunda noastră a fost un cerc ce ne-a-nchis înăuntru, cu lacăt. Aşa, ca un deget închis dintr-o dată-ntr-o verighetă, într-un destin.

Acolo, în cercul de verighetă, aduni clipe-ani, color. Ceva suspine, unele lacrimi, sau magii ce răstoarnă stări. Momente vrăjite, dragoste, verticală, orizontală, colapsuri, sărituri cu coarda elastică, training de sport extrem. Sau vise dulci culcate în perna moale, ca pe-un teren de zbor.

Speranţe - megaloconstrucţii mentale, încercări, zidiri, săruturi cu gust stelar, ridicare pe vârfuri spre cer. Picaj, obraz strivit în nisip sau în pulberea îndoielii.

De fapt, parcă-ntreaga viata e pentru fiecare un mare cerc, cu lacăt greu, pe care-ntr-o zi cândva, Dumnezeu îl descuie şi lasă deodată să curgă în cosmos tot ce ai fost, tot ce-ai putut tu să fii.

O vreme, o vreme doar, mai stăruie-n lume şi prin memorii cerculeţul mic, încuiat, al secundei din ramă, în care erai doi, erai probabil iubit şi poate zâmbeai…

ZiFrumoasă

22.06.2013

ORAŞUL NOPŢII

noaptea asta mi-a dat un bilet de călătorie astral...

acolo să ştiţi nu sunt oraşe ca la noi grizonate

e un singur oraş

chiriaş al nopţii

plin de lumină

divină

acolo se întâlnesc visătorii

se ţin de mâinile albe eterice

împărtăşindu-şi gratis

sufletele imponderabile

pe tărâmuri feerice

şi au avut şea cu dor pe caii de timp

la caleşti nevăzute cu roţi de stele

şi s-au dus, s-au dus, în sus, în sus

peste nori peste sori adormiţi

printre îngeri uimiţi

departe departe ca să-şi fie aproape

să prindă măcar o atingere

poate-un sărut de voal

ori poate un vals ameţitor

la un bal

absolut, fantezist, atemporal

un bal

ireal de real

cu sclipiri de opal

------------------------------

ZiFrumoasă (Mihaela Călin)

FELIE DE VIAŢĂ

A fost o zi şi o noapte. Pe cer, luna strâns a îmbrăţişat toate stelele cu lumină şi cu iubire. Soarele şi-a iubit şi el norii grei la fel ca şi câmpul de cer albastru.

Doi oameni au îmbrăţişat timpul. Sau timpul i-a-mbrăţişat pe ei. O zi şi o noapte. Făcute toate din mult mai multe zile şi nopţi înăuntru. Dar atât au părut a fi ele…Iuţi.

Din calendar au căzut toate foile veştejite, cu întâmplări cu tot. S-au dus să se culce-n trecut, iar eu încerc să descopăr ce-a mai căzut din ele pe drum. Vreau să prind câte-o filă din zbor, să nu mi le ia vântul pe toate. Suflă vânt prin curte, prin casă, prin mine.

Dac-aş putea să prind în palme măcar cele mai adâncite bucurii care-au fost, da, au fost…Să le pun în sân, să îmi stea la cald, pentru viitor. Pentru când mi se face foame de ele. Pentru când voi simţi că nu mai pot trăi fară ele şi nu mai pot pune altele-n loc…

Astăzi plouă. Plouă crunt peste toate. De parcă absolut totul ar trebui spălat.

Dacă ar putea ploua şi prinăuntrul nostru, Doamne, câte-ar mai fi de spălat !

Mi-e dor să îmi amintesc cum arată vara. Vara care pătrunde în toate, încălzind totul şi-afară şi înăuntru. Încălzind cireşele tot necoapte din pom şi pervazurile cu flori aţipite, ude şi moi. Aş vrea să simt iar pe faţă îmbrăţişarea solară, atenuîndu-mi singurătatea.

Aş vrea să pot înţelege lumea şi lumea să mă poată înţelege pe mine…

Mi-e dor de iubirea pe care n-o pot avea.

Plouă peste toate, plouă-n iubirea prăbuşită în pieptul meu.

Dacă eu iubesc în felul meu lumea, de ce lumea nu mă poate iubi pe mine în felul ei ?...

Am tras cândva o linie despărţitoare, ca un obstacol între creier şi inimă şi mi-am compartimentat simbolic fiinţa. Am ales judecăţile ce se nasc în partea de jos a mea şi ele de fapt nu sunt judecăţi. Fiindcă orice gând care iese de-acolo e obligat să iasă prin poarta iertării, ca printr-un filtru, stabil şi rebel. Nu pot lăsa să iasă în lume decât un gând de pace. Aşa sunt făcută eu. Ca o maşinărie de fabricat lumină şi pace.

Trebuie să ţin ascunse-n mine înţelegerile ce nu pot fi înţelese de toţi...

Astăzi plouă crunt peste toate.

Pot mângîia doar blăniţa pisicii ce toarce inconştientă faţă de toată iubirea mea.

Mai zboară uşor prin gând ca prin aer file deja vechi din calendar. În urmă lasă dâre lungi de culori.  Le văd, le ştiu, sunt ale mele. Ale întâmplărilor noastre. Se sting în zbor, înecate-n prezentul fără culori.

Plouă crunt peste toate.

Plouă de zor. E grabă mare să fie spălate toate.

Şi poate redate unui curat viitor.

ZiFrumoasă

8.06.2013