PLOAIE DE NOAPTE

E ora când seara fuge din braţele nopţii, amantă grăbită. Întunericul rămane singur în urmă, cu mâinile-ntinse.

Primele stele, timid înmuguriseră pe cer - ca puii de crin, de argint, martori de romanţă…

Nori nevăzuţi, cu ugere negre pline de ploaie, umplu treptat cerul nopţii. Şi şterg rând pe rând toate luminiţele care tremurau minuscul pe cer.

Simt în aer şi poate şi-n sânge un fior rece de vânt ce-mi alungă pacea. Nu trece nimeni pe sub ferestre, îmi tremură numai florile în grădină, vorbindu-şi pe limba lor, vreo temere.

E ceva greu care atârnă sub nori şi-mi apasă umerii.

Primii stropi încep să cadă răzleţ, vestind lacrima ploii. Treptat îi ajung din urmă tot mai grăbiţi şi alţii, cu ropot mic pe trotuare, ca nişte strigăte mici. Se face mai frig şi parc-aş vrea să mă pot ghemui în mine. Nu sunt pe-aici braţe care să mă-nconjoare.

Încet încet mă antrenez în muzica ploii şi-ncerc să dansez nişte gânduri bune prin ea. Şi gândul meu…tace. Nu ştie cuvintele. Nu prinde ritmul şi nu dansează. În sala de dans a lumii e doar tropăitul strident al ploii, cu ghete ude.

ZiFrumoasă

30.06.2013