sângele furios
se izbea
de pereţii arterelor
încercând să mă-nalţe
zările nu
m-au primit
erau obosite
de-atâtea cereri
de peste tot
am rămas în inimă
ea avea dintotdeauna
o peşteră-mbrăţişare
adăpost de calamităţi
de iubiri
ţurţuri din cer
îmi cădeau în cap
din când în când
clătinând judecata
a iubi
e o stare
de hipertensiune
pusă în calendare
de Dumnezeu
’’opriti timpul’’
suna odată un cântec
şi era vară
la ce bun ?
iubirea va trebui cumva
să se descurce
şi peste zidul dimensiunii
de om
ascuns
în ape munţi ghiocei
şi zăpezi
ZiFrumoasă
(Mihaela Călin)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu