CĂRŢI DE JOC

Ninge tăcut, nou-născut

la ferestre

la suflet.

Cărţile de joc au murit

ori au leşinat pe masa tăcerii.

N-am câştigat nimic   

nici un „like”

pe care să mi-l aşez cu grijă

pe suflet

aşa-nfometat şi slăbit

de cuvintele necondiţionat lăsate-n poem.

Nici măcar înserarea nu mi-a răspuns

cu ceva

cu vreun sunet să mă hrănească -

fulgii de nea erau tăcuţi

ca-ntr-o biserică a lumii.

Cădeau ne-ncetat

numai ei ştiau

ce visau pentru ei…

Eu - mi-am pus

într-o vitrină de sticlă a minţii

cu vedere la stradă, la nesfârşit

visul cam vechi

şi uzat -

prea alergat printre cărţi de joc

fără noroc fără soroc.

Văzul mi-a obosit profund

de culori ce tot învârteau speranţa –

şi n-am găsit nici ochelarii

cu dioptrii pentru viitor.

Mă dădusem de-a dura

cu sufletul, cu vorbele mele din gând

pe o pantă goală, tăcută

înzăpezită din vară

unde se auzeau întruna

doar bătăile repezi tari, ce tot iubeau

ca nebune in inima mea.

Nimeni nu s-a jucat serios cu cărţile mele

roase un pic pe margini -

jocul s-a terminat

şi nici n-a-nceput.

E prea multă linişte

în vestiarul unde s-au dezbrăcat iubirile

cu pantofii murdari

de trecut.

Ninge. Peste cărţile de joc

cu carton de suflet

decolorat

pătat îndoit.

E plin de iarnă ce nu mă-ntreabă

de ce-a mai venit şi ea –

nu-i frig destul prin mine ?

Poeziile vechi stau vraf, se usucă

depozitate-ntr-un asfinţit -

poate aşteaptă ca eu

să pot să respir din nou

să mă nasc.

Să cresc într-un sentiment rotund

circumferenţial

care să-nghită prezentul

cu lăcomia unei adevărate iubiri.

ZiFrumoasă (M.C.)

28.XI.2013