CUVINTELE

Uneori cuvintele...

parcă nu au destule cuvinte...

Atunci

rămân ca seminţele

în pământul adânc –

embrioni căutând cu înfrigurare

lumina -

seminţe numite gând.

Uneori

nici măcar nu s-au inventat cuvinte

pentru necuvinte.

Nici sunete nu s-au inventat.

Nu-ţi rămâne decât

să stai închis într-un arc de zâmbet

cuminte -

ori poate-ntr-o crisalidă

pur străvezie

în care dospesc odată cu tine

poeziile toate

culcate

neinventate.

Dar pot spera că-ntr-o zi

măcar un sunet

aproape ţipăt

te cheamă

ori poate mă cheamă

mă răsfiră

şi cumva mă destramă

cu degete-cuvânt

sosite din tine

pe atingeri de vânt...

Gândul sămânţă

va răsări atunci viu

sub formă de lumină

din întunecatul

fără sunet

pământ.

ZiFrumoasă (Mihaela C.)