MATELOT

Sufletul scoate o lacrimă

din rezervele de cristal.

Purităţi se întind narcotice

cu degete fumigene

spre tâmplele zilei de ieri

spre tâmplele zilei de mâine.

E mult fum

şi e alb-cenuşiu

în taina prezentului neîntâmplat.

Vechi acorduri

de tânguire

ale celui ce a iubit

ale celei ce a iubit

străpung pânza corăbiei

ce alunecă lent vibrând

spre un ţărm viitor.

Păsări necunoscute

ţipă şi cântă pe catarge

adulmecând mirosul mării

şi al corăbiei

cu ancoră veche de nou destin.

Sunt matelot lângă cârmă

şi strig în văzduh „ajutor

nu ştiu drumul”

M-aş ţine de stele

şi totuşi mă ţin de margini, de parapeţi

făcuţi din cuvinte

pe care s-au prelins în furtună rime

şi valuri şi lacrimi sărate

uscate sub vânt.

Soarele sus e singură călăuză

cu obrazul frumos

cu cap luminat luminos

pe oceanul cel fumigen

cu ape de viitor.

Poate la marginea lumii

se linişteşte furtuna

şi schimb corabia

pe-o trăsură cu îngeri.

Toate păsările ce cântau pe catarg

vor ţipa degeaba

în urmă.

Şi ziuă va fi

şi noapte va fi

doar în urmă.

ZiFrumoasă

18.XII.2013