În peştera tăcerii,
stalagmite de gând.
Candelabre de-argint
iute se-aprind
la dorul dintâi
ce vine-n fugă prin mine.
Alerg după el
în mână cu florile regăsirii.
Te văd în pictura zilei
înrămată-n memorii.
Ai ochii blânzi -
minunat de înşelători.
Sclipesc a prezent,
acolo-n trecut…
Poate tu nu mă vezi.
Tu nu.
Toamna trăirilor
şi-a pus ceaţa să stea pe florile noastre
înrourate plângând…
Rama memoriilor se contractă încet,
şi te-absoarbe în vânt.
În peştera tăcerii
nu mai alerg fără rost.
Chipul tău s-a topit.
Stau - cu ochii-n palme
rezemată de gând,
să nu văd,
să nu plâng.
Candelabre de-argint
se sting uşor,
murind rând pe rând.
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu