Somnul
îmbrăcat în tăceri
uşor îi atinge
pleoapele lui cuminţi.
Izvoare de sunet tainic astral
îi trezesc uşor sufletul.
Şi aripi transparente de îngeri şi sfinţi
îl duc în cer adânc prin universuri
de voal.
Ondulează variate lumini
cu luciri de opal
prin
coridoare de cosmos -
şi şoapte de vieţi plecate
plutesc.
Regăsiri –
Înlesniri -
cărămizi de vis
tablouri eterice construiesc.
Cerul e aerul ce-l respiră acum curat
în
plămânul de suflet, deschis -
şi fericit el doar se-nvârteşte liber sub soare
simţind cum totul
e pur şi simplu
adevărat.
Şi ar
vrea, ar vrea
să-i fure definitiv tot zborul
păsării ce l-a învăţat să urce pe nori -
Fiindcă acolo
sus
în dimensiunea-nvierii
în viaţa aceea adevărată
ai putea rămâne definitiv să
mori.
Însă jos, pe
pământul cu vânt
tresar florile-nfiorate
simţindu-l îndată în gând…
Şi-l cheamă toate,
pe limbile lor vibratile,
codate
cântând.
Pasărea-om se-ntoarce cu capul în jos
pe drum de la duh la corp zburând.
Cu aripi întreţesute de cântec
şi vis
cade-n abis,
tăcută, înghesuindu-se-n
trupul închis,
sub gene
de lut.
Somnul lui s-a trezit -
cu bucăţi din cosmos
ascunse-n zenit.
În ochi îi intrară zorii
şi lumina
cu puterile ei
pline de infinit.
Viaţa-pămant
îi deschide în clipă toţi porii
ca pentru
trăit.
„Bună dimineata’’
îi revine-n cuvânt.
Şi îşi spune râzând :
-Nici astăzi
nu am murit !
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )
4.10.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu